Cum să vă îmbogăţiţi vocabularul în limba engleză

 
  1. Când vorbiţi sau scrieţi, gândiţi-vă la cuvinte interesante, înlocuind cuvintele comune/simple care vă vin prima dată în minte. Dacă înlocuiţi cuvintele simple cu unele mai expresive/utilizate mai rar, veţi reuşi să transmiteţi un mesaj mai clar, să conferiţi unicitate şi personalitate gândurilor exprimate, să vă distingeţi sau să fiţi apreciaţi. Cu toate acestea, nu exageraţi. De ex., In loc de ’amazing’, puteţi folosi: incredible, remarkable, tremendous, exceptional.
  2. Asociaţi cuvintele cu imagini atunci când le memoraţi.
  3. De asemenea, puteţi să vă îmbogăţiţi vocabularul printr-o serie de metode: vizualizarea unor liste de cuvinte, răsfoirea dicţionarului, căutarea unor cuvinte asociate cu activităţi pe care le consideraţi plăcute sau interesante. Căutaţi versiunile în engleză ale cuvintelor care vă plac cel mai mult şi faceţi o listă cu aceste cuvinte.
  4. Apelaţi la jocuri de cuvinte. Asociaţi cuvinte asemănătoare fonetic sau cuvinte care rimează.
  5. Decoraţi mediul în care staţi sau lucraţi cu bileţele pe care să scrieţi cuvinte importante care sunt fie dificile, fie interesante ori greu de memorat (dacă se poate, fără traducere).
  6. Folosiţi programe care generează „nori” de cuvinte, pe care le puteţi tipări şi afişa la birou, de ex. cu grupuri de cuvinte specializate. Un astfel de program gratuit este wordle.net, gratuit şi uşor de folosit.
  7. Provocaţi-vă imaginaţia scriind articole interesante sau chiar folositoare, în funcţie de profesia pe care o practicaţi. Astfel, vă veţi dezvolta şi exersa abilităţile discursive şi oratorice. Oricine are nevoie la un moment dat sau este pus în situaţia de a elabora sau transmite un mesaj, oricare ar fi forma acestuia.
  8. Într-un final, dacă reuşiţi să stăpâniţi arta comunicării la un nivel superior, efortul sau pasiunea dvs. pentru cuvinte v-ar putea asigura succesul la locul de muncă sau poate chiar o promovare într-un post de conducere care necesită abilităţi de comunicare.